Răspunsul este foarte simplu. Căsnicia este cea mai urâtă instituție inventată de om. Ea nu este ceva natural; a fost inventată de bărbați pentru a putea pune monopol pe o femeie. Bărbații au tratat dintotdeauna femeile ca pe o bucată de pământ, ca pe o proprietate. Ei le-au redus la statutul de simple obiecte.
Nu trebuie să uitați însă că dacă reduceți pe altcineva la statutul de obiect, fie și inconștient, sunteți la rândul vostru reduși la același statut. În caz contrar, nu ați putea comunica unii cu alții. Dacă poți vorbi cu un scaun, înseamnă că și tu ești un scaun.
Căsătoria este împotriva naturii. Voi nu puteți fi siguri decât de momentul prezent. Orice promisiune pentru ziua de mâine este o minciună, iar căsătoria reprezintă o promisiune pentru o viață, că veți rămâne împreună, că vă veți iubi, că vă veți respecta reciproc până la ultima suflare. Iar preoții, cei care au inventat atâtea lucruri îngrozitoare, vă spun că orice căsătorie este legată în cer. Nimeni nu este legat în cer, căci nu există cer.
Dacă ascultați de natură, problemele voastre vor dispărea pur și simplu. Problema este simplă: bărbații sunt atrași de femei, femeile sunt atrase de bărbați, dar atracția nu poate rămâne de-a pururi aceeași. În general, omul este atras de ceea ce reprezintă o provocare, de ceea ce nu a obținut încă. Vezi un bărbat frumos, sau o femeie frumoasă, și te simți atras de el sau de ea. Nu este nimic rău în asta. Simți că inima îți bate mai repede. Ai vrea să fii alături de respectivul bărbat sau de respectiva femeie, atracția este uriașă, iar în momentul acela ești convins că ai putea trăi alături de el sau de ea de-a pururi.
Îndrăgostiții nu se amăgesc reciproc,ei își spun adevărul, dar acest adevăr aparține clipei prezente. Atunci când un îndrăgostit îi spune iubitei sale: ”Nu pot trăi fără tine”, el nu îți propune neapărat să o amăgească, ci este cât se poate de sincer. Dar el nu cunoaște natura vieții. Mâine aceeași femeie nu i se va mai părea la fel de frumoasă. Pe măsură ce va trece timpul, viața alături de ea i se va părea o închisoare.
Cei doi ajung să îți cunoască perfect întreaga geografie. La început totul era doar un teritoriu necunoscut care se cerea descoperit; acum nu a mai rămas nimic care să fie descoperit. Iar repetiția mecanică a acelorași acțiuni și a acelorași cuvinte pare ceva urât. Așa se explică de ce pasiunea se transformă în ură. Femeia ajunge să îl urască pe bărbat, căci el face aceleași lucruri mereu și mereu. Când el intră în casă, ea se retrage în pat, sub pretextul că are o migrenă. Acesta este un avertisment, un semn că nu mai are chef de aceeași rutină. Pe de altă parte, bărbatul flirtează cu secretara sa la birou; acum se află iarăși pe un teritoriu necunoscut.
Ceea ce este nenatural îi leagă pe oameni, în numele religiei, în numele lui Dumnezeu, pentru întreaga lor viață.
Într-o lume mai bună și mai inteligentă, oamenii se vor iubi, dar nu vor mai face contracte. Iubirea nu este o afacere! Ei se vor înțelege reciproc, și vor înțelege curgerea neîntreruptă a vieții. Ei vo fi sinceri unii cu alții. În momentul în care bărbatul va simți că iubita lui nu mai este interesată de el, îi va spune că a sosit timpul despărțirii. Nefiind nevoie de căsnicie, nu va mai fi nevoie nici de divorț. Abia atunci va fi posibilă prietenia.
De ce nu este posibilă prietenia între bărbaţi şi femei! Prietenia nu poate fi posibilă între un prizonier și temnicerul său. Ea este posibilă numai între ființe umane egale între ele, complet eliberate de limitările societății, culturii, civilizației, care trăiesc în conformitate cu adevărata lor natură.
Nu este o insultă pentru o femeie dacă bărbatul îi spune: ”Dragă, luna de miere s-a terminat”. Nu este o insultă pentru un bărbat dacă femeia îi spune: ”Relația noastră și-a pierdut frumusețea. Vântul care sufla înainte nu mai adie. Anotimpul s-a schimbat. Între noi nu mai există primăvară; florile nu mai înfloresc, mireasma lor nu mai există. A sosit timpul să ne despărțim”. Și dacă nu va mai exista instituția legală a căsniciei, nu va exista nici instituția divorțului.
Cu adevărat urât mi se pare ca un tribunal, un judecător sau statul să intervină în viața voastră privată. Ca să divorțați, voi trebuie să le cereți permisiunea. De ce? Cine sunt ei? Toată problema ține de cei doi indivizi, este afacerea lor privată.
Omul preferă să creeze societăți, culturi, civilizații, reguli, care au transformat întreaga umanitate în ceva nenatural. Așa se explică de ce bărbații și femeile nu pot fi prieteni. Ei pot fi numai soți și soții, lucru care este absolut îngrozitor, căci asta înseamnă că ei pun stăpânire unii pe alții.
Oamenii nu sunt obiecte, nimeni nu poate pune stăpânire pe ei. Dacă mie mi se pare că nevasta ta este frumoasă și o abordez, tu te enervezi pe mine și ești gata să mă iei la bătaie, căci am îndrăznit să mă ating de proprietatea ta. Nici o soție nu este proprietatea cuiva, la fel, nici un soț. Ce fel de lume ați creat? Oamenii sunt reduși la proprietăți; între voi există gelozie, ură.
Dacă tu însuți ești atras de nevasta vecinului, ți se pare firesc să îți bănuiești propria nevastă. Soția ta știe perfect că este atrasă de altcineva, dar nu se poate apropia de el din cauza ta. Este firesc ca iubirea să se transforme astfel în ură, iar aceasta va continua să se acumuleze o viață întreagă. Si cum credeți că se pot naște copii frumoși din această ură? Ei nu se nasc din iubire, ci din datorie. Este de datoria femeii să îl lase pe bărbatul ei să o folosească. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, nu există o diferență între șoțiii și prostituate. Singura diferență este ca și aceea dintre a merge cu mașina personală și a merge cu taxiul. O prostituată este cumpărată pentru numai câteva ore; soțiile sunt afaceri pe termen lung, deci sunt mai economice. Membrilor famililor regale nu li se permite nici măcar să se căsătorească în afara sângelui regal; totul este o afacere de statut, de bani, de putere… Nimeni nu poate iubi pe nimeni în asemenea condiții, când relațiile de cuplu sunt de natură financiară.
Omul a creat o societate în care prietenia dintre femei și bărbați este imposibilă. Prietenia este atât de valoroasă tocmai pentru că îi permite celuilalt o libertate deplină, indiferent de consecințe. Dacă iubesc o femeie, și într-o zi ea vine și îmi spune că s-a îndrăgostit de altcineva și că este fericită alături de el, ar trebui să mă simt și eu la fel de fericit. O iubesc, deci îi doresc să fie fericită. Și atunci, care-i problema? Dacă ea este mai fericită alături de altcineva, de ce ar trebui eu să mă simt rănit?
Singurul care se simte rănit este egoul vostru: ea și-a găsit pe altcineva mai bun decât voi. Nici măcar nu trebuie să fie mai bun, poate fi propriul vostru șofer, dar este vorba de schimbare. Dacă i-ați putea acorda celuilalt o libertate totală, ați putea probabil să rămâneți împreună întreaga viață, sau chiar o eternitate, căci atunci nu veți mai simți nevoia să scăpați de el(ea).
Dacă doi oameni sunt împreună astăzi, din propria lor voință, acest lucru ar trebui să fie de ajuns. Dacă maine vor dori să mai stea împreună, foarte bine. Dacă nu vor dori, asta este treaba lor; nimeni nu ar trebui să se bage peste decizia lor.
Viața este atât de simplă și de frumoasă; nu îi lipsește decât un singur lucru: libertatea. Viața ar trebui să fie o bucurie, o desfătare. Numai atunci se va putea vorbi de prietenie între bărbați și femei. În caz contrar, bărbații și femeile vor rămâne aceiași dușmani intimi.
fragment din OSHO – Cartea despre femei
